Franța a furnizat întăriri în Siria cu forţe speciale în ultimele două săptămâni (ministrul american al apărării)

Publicat:

Soldaţi din cadrul Forţelor speciale franceze au fost trimişi în Siria în ultimele două săptămâni, a declarat joi ministrul american al apărării, Jim Mattis, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Francezii au furnizat întăriri în Siria cu forţe speciale în ultimele două săptămâni”, a spus Mattis în faţa Congresului.


Citește și : În propunerile Comisiei Europene pentru viitorul cadru bugetar multianual al UE va fi cuprinsă condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept

Întrebat pe această temă în cursul conferinţei de presă comune, marţi, cu omologul său american Donald Trump, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat: ”Am decis să creştem contribuţia noastră la coaliţie şi suntem pe deplin implicaţi în lupta împotriva Daech”, un acronim în limba arabă al grupării de Stat Islamic (SI).

Ministrul american a fost de asemenea întrebat în legătură cu dorinţa manifestată de preşedintele Trump de a retrage foarte curând forţele americane din Siria.

“În prezent, nu ne vom retrage”, a răspuns el. “În zilele următoare veţi fi martorii unui nou efort în Valea Eufratului împotriva a ceea ce rămâne din califatul” grupării extremiste.

Citește și : Donald Trump va efectua o vizită în Regatul Unit pe 13 iulie

Lupta împotriva SI ”este în curs de desfăşurare”, a explicat ministrul american, menţionând că operaţiunile coaliţiei antijihadiste vor fi şi mai numeroase de partea irakiană a frontierei.

Franţa a participat alături de SUA şi Marea Britanie la raidul aerian împotriva unor facilităţi siriene asociate capabilităţilor de arme chimice ale regimului de la Damasc în data de 14 aprilie, ca represalii la un presupus atac cu arme chimice al forţelor guvernamentale siriene la 7 aprilie în fieful rebel Douma, provincia Ghouta orientală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco Elon Musk anunță că se va închide biroul emblematic din San Francisco al X. „Nu există...

Serialul TV ‘House of the Dragon’ se va încheia după patru sezoane

Serialul TV 'House of the Dragon' se va încheia după patru sezoane Serialul TV "House of the Dragon", produs de HBO, se va încheia...

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice de la locuitoarele unui oraș din sudul Somaliei. Forțele...

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour O curte de apel iraniană a redus la jumătate pedeapsa de trei ani de închisoare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.