X

Franţa îl va recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei

Franţa îl va recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei dacă nu vor fi convocate alegeri prezidenţiale anticipate până duminică, afirmă premierul francez, Édouard Philippe, citat de site-ul cotidianului Le Figaro, potrivit mediafax.

În lipsa convocării alegerilor anticipate în intervalul de opt zile fixat de preşedintele Emmanuel Macron şi de alţi lideri europeni pe 26 ianuarie, “îl vom recunoaşte, în coordonare deplină cu parteneri europeni precum Germania, Spania şi Marea Britanie, pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei”, a declarat Édouard Philippe în Parlamentul de la Paris.

Citește și : Forumul de Afaceri Republica Moldova-România se desfăşoară la Chişinău

Germania, Franţa, Spania şi Portugalia au anunţat sâmbătă după-amiază că ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei în cazul în care Administraţia Nicolas Maduro nu va convoca în următoarele opt zile alegeri prezidenţiale anticipate.

Până acum, Uniunea Europeană s-a limitat la a cere organizarea unui nou scrutin prezidenţial în Venezuela, fără a evoca posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido ca preşedinte interimar.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Citește și : CoE recomandă Germaniei să protejeze limbile minorătăţilor

Administrația Vladimir Putin a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro președintele legitim al Venezuelei. Kremlinul a avertizat Statele Unite că ingerințele în Venezuela sunt “inacceptabile”, catalogând drept “extrem de periculoase” declarațiile oficialilor americani privind o posibilă intervenție militară. Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de câţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro.

Tags: alegeri prezidentialeEdouard PhilippefrantaJuan GuaidoparispresedinteUE
Categorii: Diaspora