Franţa începe reforma din temelii a serviciilor feroviare

Publicat:

Guvernul francez se pregăteşte să dezvăluie luni strategia sa de reformare a operatorului feroviar naţional SNCF, o adevărată citadelă inexpugnabilă care a provocat demisia mai multor oficiali care au încercat reformarea companiei, transmite AFP, potrivit agerpres. 

Potrivit biroului de presă al Guvernului francez, premierul Edouard Philippe, care ar urma să se adreseze presei începând cu ora 10.00 (09.00 GMT), va comunica aspectele legate de liniile principale ale reformei sale. Premierul va trebui să explice în principal cum intenţionează să pregătească SNCF pentru deschiderea sectorului feroviar în faţa concurenţei, aşa cum doreşte Uniunea Europeană, şi de asemenea o eventuală preluare a unei părţi din datoriile SNCF, care se apropie de 50 de miliarde de euro.


Citeşte şi: Dodon este terifiat de spectrul unirii cu România şi convoacă Consiliul de Securitate

“O nouă bătălie în sectorul căilor ferate”, citează cotidianul Une Libération (stânga), făcând referire la rezistenţa lucrătorilor feroviari francezi împotriva ocupantului nazist în cel de al doilea război mondial.

Mica revoluţie pe care ar urma să o lanseze luni guvernul preşedintelui Emmanuel Macron ar putea declanşa o amplă mişcare de protest în rândul celor aproximativ 140.000 de lucrători în sectorul feroviar.

Sindicatul CGT, majoritar la operatorul feroviar francez SNCF, a anunţat deja o mobilizare generală pentru o grevă de amploare care ar urma să aibă loc în data de 22 martie, în aceeaşi zi în care este programat şi un protest al funcţionarilor publici, ceea ce face din această dată un test crucial pentru reformele preşedintelui Macron.

Toate sindicatele de la operatorul feroviar francez ar urma să se reunească marţi pentru a decide dacă se alătură grevei anunţate de CGT. În 1995, o grevă masivă în sectorul feroviar, cea mai importantă de după luna mai 1968, a paralizat Franţa şi a obligat guvernul de dreapta de atunci să renunţe la proiectul de reformă a pensiilor funcţionarilor.

Proiectul de reformă a SNCF, companie care în acest an ar urma să aniverseze 80 de ani, se bazează pe un raport remis recent Guvernului de fostul director general de la Air France, Jean-Cyril Spinetta, care a propus o reformă din temelii a companiei publice de căi ferate. Documentul propune în special eliminarea statului privilegiat de care se bucură lucrătorii din căile ferate franceze, statut care oferă posibilitatea de pensionare anticipată începând de la 50 sau 55 de ani, în funcţie de meserie.

Citeşte şi: Explozie puternică într-un magazin din Leicester; patru persoane au murit

“Nu putem avea pe de o parte agricultorii care nu au pensie şi de alta un statut al lucrătorilor din căi ferate care să nu sufere modificări”, a subliniat, sâmbătă, preşedintele Emmanuel Macron, care a dat asigurări cu nu vrea să distrugă SNCF, cum susţine sindicatul CGT în apelul său pentru organizarea unei greve generale pentru data de 22 martie.

Însă posibilitatea ca Guvernul de la Paris să recurgă la ordonanţe de urgenţă, în ideea de a evita dezbaterile prelungite din Parlament şi a adopta rapid proiectul de reformă, nu face decât să îi nemulţumească şi mai multe pe sindicalişti. Varianta ordonanţelor de urgenţă a fost folosită deja pentru adoptarea rapidă a legii muncii, spre nemulţumirea opoziţiei de stânga şi a sindicatelor.

Reforma sectorului feroviar se înscrie într-un plan mai amplu de reducere a cheltuielilor statului, care include printre altele eliminare a 120.000 de locuri de muncă dintr-un total de aproximativ 5,64 milioane de funcţionari din Franţa, în ideea de a reduce deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB cum cere Uniunea Europeană. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.