Franța, Italia și Grecia analizează situația din Libia la Cairo

Publicat:

O reuniune ministerială a patru ţări europene asupra situaţiei din Libia a fost programată pentru miercuri la Cairo în contextul în care Ankara a anunţat desfăşurarea de trupe pe teritoriul libian, a indicat Ministerul de Externe egiptean, citat de AFP, potrivit agerpres.

Ministrul de externe egiptean, Sameh Choukry, i-a invitat pe omologii săi francez, italian, grec şi cipriot să se reunească la Cairo.


Citește și: Trump amenință Irakul cu sancţiuni severe

Această iniţiativă intervine în timp ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat duminică seara începerea desfăşurării de soldaţi turci în Libia, ţară vecină Egiptului.

Cairo a precizat că aceasta va ‘face să avanseze căutarea unei soluţii globale la criza libiană şi să găsească o rezolvare la tot ceea ce ar constitui un obstacol’.

Scufundată în haos de la căderea colonelului Muammar Gaddafi în 2011, Libia este astăzi împărţită între două autorităţi: Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, cu baza la Tripoli, şi puterea reprezentată de mareşalul Khalifa Haftar în estul ţării.

Haftar a lansat la începutul lunii aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala şi a anunţat la 12 decembrie începerea unei noi ‘bătălii decisive’ pentru preluarea controlului asupra capitalei Tripoli. Acesta este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Rusia.

Vezi și: Lista completă a câștigătorilor Globurilor de Aur 2020

Joia trecută, parlamentul turc a votat o moţiune ce îi permite preşedintelui Erdogan de a trimite militare în Libia după semnarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a două acorduri cu GNA.

La rândul său, Egiptul consideră că situaţia din Libia vecină reprezintă o problemă de ‘securitate naţională’ şi a avertizat împotriva ‘consecinţelor oricărei intervenţii militare în Libia’.

Relaţiile între Egipt şi Turcia sunt tensionate de la destituirea în 2013 a preşedintelui Morsi, pe atunci aliat al Ankarei, de către forţe fidele generalului Abdel Fattah al-Sissi, devenit apoi preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Noua Dacia Spring, lăudată de cel mai vechi ziar din Irlanda: ‘Îți oferă doar ceea ce ai nevoie’

Noua Dacia Spring, lăudată de cel mai vechi ziar din Irlanda: 'Îți oferă doar ceea ce ai nevoie' Lansat în primăvara lui 2024, noul model...

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie O pereche de ochelari rotunzi cu lentile albastre...

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.