X

Franţa lansează un apel la dialog între Algeria şi Maroc, în interesul ‘stabilităţii’ regiunii Maghreb

Franţa a lansat miercuri un apel la dialog între Alger şi Rabat, în interesul ”stabilităţii” regiunii Maghreb, după ce în ajun Algeria a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Marocul vecin, informează agenţia France Presse, potrivit agerpres

”Franţa rămâne, în mod natural, ataşată de aprofundarea legăturilor şi de dialogul între ţările din regiune, pentru a consolida stabilitatea şi prosperitatea”, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe francez.

Citește și : Kamala Harris îndeamnă Vietnamul să se opună ‘intimidărilor’ chineze

”Algeria şi Marocul sunt două ţări prietene şi doi parteneri esenţiali ai Franţei”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei franceze.

Ministrul algerian al afacerilor externe Ramtane Lamamra a anunţat marţi ruperea relaţiilor diplomatice cu Maroc, din cauza unor ”acţiuni ostile” ale ţării vecine faţă de Algeria.

Normalizarea relaţiilor diplomatice între Maroc şi Israel – în contrapartidă la o recunoaştere americană a ”suveranităţii” marocane asupra Saharei Occidentale – a dus la sporirea tensiunilor cu Algeria, susţinătoare a cauzei palestiniene.

Citește și : Rusia extrage din Afganistan 500 de persoane din diferite ţări

Algeria sprijină Frontul Polisario, mişcare ce luptă pentru independenţa Saharei Occidentale, teritoriu revendicat şi de Maroc.

La jumătatea lunii mai, încurajaţi de pasivitatea forţelor de ordine marocane, peste 8.000 de migranţi, majoritatea africani, au luat cu asalt enclava spaniolă Ceuta, un număr redus pătrunzând şi în Melilla, cealaltă enclavă spaniolă din nordul Marocului, în ceea ce Spania şi Uniunea Europeană au perceput a fi de fapt o măsură de intimidare la care a recurs guvernul marocan după ce liderul Frontului Polisario, Brahim Ghali, fusese primit în Spania pentru a se trata de COVID-19.

Tags: algeralgeriafrantaMaghrebMarocrabat
Categorii: Sinteze