Franţa lansează un asistent vocal în sprijinul pacienţilor de COVID-19, cu ajutorul inteligenţei artificiale

Cercetătorii francezi au lansat luni un asistent vocal care, prin intermediul inteligenţei artificiale, îi poate ajuta pe apelanţii care suferă de potenţiale simptome de infectare cu noul coronavirus, îndrumându-i spre serviciile de urgenţă sau medici, transmite Reuters, scrie agerpres.

Orice persoană din Franţa poate suna de acum la serviciul ‘AlloCovid’, dezvoltat de institutul de cercetare INRIA, Universitatea din Paris şi compania feroviară naţională SNCF, au anunţat instituţiile.

Citește și : Situaţia pandemiei de COVID-19 în lume

La linia telefonică, o voce feminină îi întâmpină pe apelanţi cu formula: ‘Bună ziua, sunt asistentul dumneavoastră virtual AlloCovid … Sunteţi gata să începem chestionarul?’.

Cei care sună sunt întrebaţi codul poştal al locuinţei, dar nu şi numele lor.

În funcţie de simptome şi de afecţiunile pre-existente, sunt îndrumaţi spre profesioniştii potriviţi.

Dezvoltatorii speră că asistentul vocal – care le este mai uşor accesibil vârstnicilor ce preferă telefoanele în locul aplicaţiilor mobile – le va fi de ajutor autorităţilor în detectarea de noi focare de contagiune după ce Franţa va relaxa restricţiile pe 11 mai.

Sistemul poate gestiona 1.000 de apeluri simultan. Informaţiile despre apelant sunt trimise anonim autorităţilor sanitare şi păstrate timp de şapte zile înainte de a fi distruse.

Citește și : Japonia va aproba în mai tratamentul cu Remdesivir în cazul pacienţilor cu COVID-19

‘Din câte ştim, aceasta este prima dată când inteligenţa artificială este folosită în serviciul sănătăţii publice’, a declarat profesorul Xavier Jouven, conducătorul proiectului, pentru cotidianul Le Monde.

Numărul de telefon ‘AlloCovid’ este separat de aplicaţia mobilă ‘StopCovid’ de localizare a contacţilor, pe care guvernul intenţionează să o lanseze.

This post was last modified on 27/04/2020 19:24 19:24

Tags: AlloCovidcoronavirusfrantaparis
Categorii: Diaspora