X

Franța: Manifestaţie a femeilor “veste galbene” la Le Mans

Aproximativ 300 de femei în veste galbene au participat, duminică, la o manifestaţie paşnică la Le Mans, ele protestând faţă de violenţele din ultima perioadă şi cerând demisia preşedintelui Emmanuel Macron şi a membrilor guvernului, relatează AFP, potrivit news.ro .

Femeile au protestat mărşăluind de la ora locală 10.30, uneori chiar şi în paşi de dans. “Fără ură şi fără violenţă”, “Exploatate, hărţuite, prost plătite. Ajunge!” – sunt două dintre bannerele afişate de manifestante.

Citește și : Pompeo îi va cere prinţului moştenitor saudit ca toţi cei implicaţi în cazul Khashoggi „să dea socoteală”

Organizatoarele protestului intenţionau să defileze până la comisariatul din Le Mans şi să afişeze acolo fotografii care arată violenţa poliţiei, însă autorităţile le-au interzis manifestantelor acest lucru.

În faţa palatului justiţiei, femeile au cerut în genunchi eliberarea unei “veste galbene” care a fost reţinută sâmbătă şi au protestat faţă de folosirea de gaze lacrimogene de către forţele de ordine în centrul oraşului, unde sunt mulţi copii.

Citește și : Grecia: Tsipras cere un vot de încredere în parlament, după demisia ministrului apărării

Manifestaţia s-a încheiat la ora 13.00, în faţa prefecturii. Femeile au cântat în faţa poliţiştilor: “Este doar la revedere” şi au încheiat protestul.

Tags: Emmanuel MacronfemeiLe Mansveste galbeneViolente
Categorii: Diaspora