Franţa : Membrii Frontului Naţional susțin planul controversat al Marinei Le Pen de a renunţa la moneda unică euro

Publicat:

Membrii Frontului Naţional din Franţa (extrema dreaptă) au susţinut sâmbătă planul controversat al liderului formaţiunii, Marine Le Pen, de a renunţa la moneda unică euro, relatează agenţia dpa.

În prima zi a congresului partidului, care se desfăşoară la Lille (nord) şi care are ca obiectiv relansarea formaţiunii, oficialităţi ale partidului au făcut publice rezultatele chestionarului pe probleme politice despre care au anunţat că a fost completat de 30.000 de membri, conform agerpres.


Deloc surprinzător, 98% dintre respondenţi au susţinut reducerea imigraţiei la nivele “minimale”. Circa 67% au susţinut ideea ca “Franţa să renunţe la deviza comună pentru a-şi recâştiga suveranitatea monetară”.

Citește și : Mauriţius : Ameenah Gurib-Fakim, singura femeie şef de stat din Africa va demisiona în urma unui scandal financiar

Aproximativ 90% din membrii de partid au susţinut politica lui Le Pen de a organiza un referendum pe tema ieşirii din Uniunea Europeană, iar 82% s-au pronunţat în favoarea ieşirii din spaţiul Schengen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.