X

Franţa nu crede într-un certificat digital de călătorie obligatoriu

Franţa este de părere că este dificil să se impună un certificat sanitar de călătorie obligatoriu, cât timp există persoane cărora încă nu le-a venit rândul să se vaccineze, a declarat luni ministrul francez pentru comerţul exterior, Franck Riester, citat de EFE, potrivit agerpres.

“Dificultatea constă în faptul că deocamdată nu toate persoanele pot avea acces la vaccinare”, fără a fi condiţionate de criterii precum vârsta sau riscul de a dezvolta o boală, a declarat Riester, într-un interviu acordat postului de televiziune BFMTV Business.

Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

“Când lucrurile vor sta altfel, cu alte cuvinte când toată lumea va putea să se vaccineze, vom privi lucrurile în mod diferit. Trebuie să ne pregătim”, a precizat el.

Ministrul francez a pus accentul pe faptul că vor trebui examinate “chestiunile etice şi chestiunile juridice” ale problemei.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Comisia Europeană a lansat, pentru a facilita călătoriile între ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul unui certificat ce va cuprinde informaţii despre vaccinul administrat, precum şi date despre testul PCR efectuat sau dacă persoana respectivă a suferit de COVID-19.

Proiectul va fi dezbătut în Parlamentul European cu scopul de a fi gata în iunie, în perspectiva facilitării deplasărilor în timpul vacanţei de vară.

Tags: comisia europeanacovid-19Franck RiesterfrantaparisParlamentul Europeanvaccin
Categorii: Diaspora