Franţa nu exclude un al 3-lea lockdown în cazul în care situaţia se agravează

Publicat:

Intrarea Franţei într-un nou lockdown, care ar fi cel de-al treilea, nu este exclusă de autorităţi în cazul agravării situaţiei epidemice, a avertizat ministrul sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu oferit publicaţiei Journal du Dimanche, cu ocazia lansării campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 pe teritoriul francez, transmite duminică AFP, potrivit agerpres.  

“Nu excludem măsurile care pot fi necesare pentru protejarea populaţiei. Acest lucru nu înseamnă că am luat deja o hotărâre, însă continuăm să monitorizăm situaţia din oră în oră”, a declarat ministrul francez.


Citește și : Într-un singur an peste 1% din populaţia mondială s-a infectat cu SARS-CoV-2

Autorităţile franceze se tem de un al treilea val pandemic care s-ar putea produce în săptămânile următoare, după sărbătorile de sfârşit de an, mai ales că virusul continuă să se răspândească rapid, cu o medie de peste 10.000 de cazuri de infectare detectate pe zi.

“Obiectivul de 5.000 (de cazuri de infectare pe zi) se îndepărtează. Iar presiunea asupra sistemului de sănătate rămâne puternică, cu 1.500 de spitalizări pe zi, presiune care a scăzut foarte puţin în cazul unităţilor de terapie intensivă”, a notat ministrul care s-a declarat gata să ia “măsurile necesare dacă situaţia se va agrava”.

Citește și : Suedia a raportat primul caz de contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus

Situaţia este deja îngrijorătoare în “Grand Est, în Bourgogne-Franche-Comté (centru-est) şi în departamentul Alpes-Maritimes (sud-est), începând cu Nisa, cu o creştere a incidenţei în cazul persoanelor în vârstă din anumite zone rurale”, conform oficialului francez.

Mai mulţi primari din estul Franţei, printre care şi cel din Reims, solicită de mai multe zile “reînchiderea anumitor zone sau chiar un lockdown la nivel naţional”, mai notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.