X

Franţa nu va semna în orice condiţii acordul UE-Mercosur, avertizează doi miniştri francezi

Franţa nu va semna în orice condiţii acordul comercial între Uniunea Europeană şi grupul de ţări sud-americane Mercosur, au avertizat marţi doi miniştri francezi, citaţi de Reuters, scrie agerpres.

După 20 de ani de negocieri, UE şi Mercosur au ajuns vineri, la Bruxelles, la o înţelegere privind tratatul prin care s-ar putea crea una din cele mai extinse zone de comerţ liber din lume.

Citește și : Boris Johnson: Backstop-ul este echivalent cu a ieşi din UE dar a fi conduşi de UE

Franţa, al cărui sector agricol este cel mai mare din Uniunea Europeană, şi-a exprimat de multe ori îngrijorarea privind o creştere bruscă a importurilor agroalimentare din America de Sud. Sâmbătă, preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat limitările impuse de acordul cu Mercosur privind exporturile sud-americane de zahăr şi carne de vită, precum şi protecţia asigurată certificării de origine geografică pentru produsele alimentare europene.

Cu toate acestea, agricultorii şi parlamentarii francezi şi-au exprimat nemulţumirea. Fermierii acuză standardele mai puţin exigente de pe piaţa Mercosur. Ministrul agriculturii, Didier Guillaume, a susţinut că tratatul va fi ratificat numai dacă va asigura o trasabilitate corespunzătoare şi bune practici de creştere a bovinelor.

Guillaume i-a asigurat marţi pe deputaţi că “nu vom avea un acord cu orice preţ. Povestea nu s-a terminat. Vom aştepta să vedem exact ce cuprinde textul, dar aş dori să vă spun că întregul guvern şi eu însumi vom fi vigilenţi. Nu voi fi ministrul care sacrifică agricultura franceză pe altarul unui acord internaţional”.

La rândul său, ministrul de externe Jean-Yves Le Drian a declarat că, deşi proiectul de acord deschide posibilităţi pentru exportatorii europeni, trebuie să vedem dacă respectă şi cerinţele Franţei. “Liniile roşii pe care le-am trasat pentru acord sunt ferme”, a declarat el în Parlament, adăugând că “rămâne de văzut” şi dacă Parisul va susţine tratatul.

Citește și : 14 marinari şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui submarin rus

Cel mai mare sindicat al agricultorilor din Franţa, FNSEA, a anunţat marţi că a solicitat o întrevedere cu preşedintele Macron şi că intenţionează să organizeze proteste faţă de acordul UE-Mercosur.

Tags: acordbruxellesMercosurtratatUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora