Franţa nu vede rostul unei noi amânări a Brexitului

Publicat:

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene Amelie de Montchalin a apreciat joi că o nouă amânare a Brexitului nu ar schimba cu nimic problema şi că o ieşire a Marii Britanii din UE fără acord rămâne “o posibilitate foarte mare”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Atunci când o problemă este complicată, nu prin diluarea ei în timp, prin amânarea ei cu trei luni fără a schimba nimic, se va putea rezolva aceasta”, a declarat ea la Radio Classique. “Atunci când îi aud pe britanici că spun ‘daţi-ne încă trei luni şi vom rezolva problema’, vedem bine că nici şase luni în plus nu au rezolvat problema, nici trei luni în plus (…). Trebuie ca ei să ştie ce vor”, a adăugat ea.


Citeşte şi: Uraganul Dorian a făcut un dezastru istoric în Bahamas: Cel puţin 20 de morţi!

“Astăzi suntem situaţia unui oarecare blocaj. Ştim ce nu vor, dar încă nu putem înţelege ce vor”, a spus Amelie de Montchalin.

O lege votată miercuri de parlamentarii britanici îl constrânge pe premierul Boris Johnson, care se opune vehement acestui lucru, să-i ceară UE o amânare de trei luni pentru Brexit, până la sfârşitul lui ianuarie 2020.

Prevăzut iniţial pentru 29 martie 2019, Brexitul a fost deja amânat de două ori, din lipsă de unanimitate în Parlamentul britanic asupra formei pe care acesta ar trebui să o aibă.

Vezi şi: Atentat sinucigaş în vecinătatea cartierului general al NATO din Kabul – VIDEO

În acest context, Franţa continuă să se pregătească pentru un Brexit fără acord, a subliniat Amelie de Montchalin. “Rolul nostru este de a fi gata pentru orice eventualitate, pentru că o ieşire fără acord la 31 octombrie încă rămâne o posibilitate foarte mare”, a spus ea.

Şeful guvernului francez Edouard Philippe îşi va convoca toţi miniştrii luni, pentru o dare de seamă asupra acestor pregătiri, amintind că 300.000 de francezi locuiesc la Londra şi 150.000 de britanici locuiesc în Franţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.