Franța: Parlamentul dă undă verde definitivă interdicţiei telefoanelor mobile în şcoli şi licee

Publicat:

Parlamentul francez a adoptat definitiv luni o lege care interzice telefoanele mobile în şcoli şi licee, promisiune pe care preşedintele Emmanuel Macron a făcut-o în timpul campaniei electorale şi este criticată de opoziţie ca fiind “cosmetică”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Deputaţii majorităţii prezidenţiale şi de centru au votat în favoarea textului de lege în cursul unui vot final în Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, în timp ce dreapta şi stânga s-au abţinut, criticând ”o operaţiune de comunicare”, de ”afişaj politic”, ”o lege de circumstanţă” care “nu va schimba nimic”.


Citește și : Uniunea Europeană consideră că rezultatele alegerilor legislative din Cambodgia sunt lipsite de credibilitate

Proiectul de lege interzice utilizarea oricărui obiect conectat (telefon, tabletă, ceas …) în şcoli şi colegii, instituţii şcolare din Franţa ai căror elevi au o vârstă de până la 14-15 ani.

Vor exista excepţii “în scopuri educaţionale”, acestea vor fi la latitudinea fiecărei instituţii în regulamentul său intern, sau pentru copiii cu dizabilităţi. Activităţile legate de învăţământ care se desfăşoară în aer liber, cum ar fi sportul, sunt de asemenea vizate de această lege.

Liceele vor avea posibilitatea, dar nu şi obligaţia, de a interzice şi alte obiecte conectate, total sau parţial.

Codul francez al învăţământului interzice, conform unei legi adoptate în 2010, folosirea telefoanelor mobile “în timpul oricărei activităţi de învăţământ şi în locurile prevăzute de regulamentul intern”.

Citește și : Serbia : Grevă al avocaților în semn de protest după asasinarea lui Dragoslav Ognjanovic, unul dintre apărătorii lui Slobodan Milosevic

Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, potrivit căruia această interdicţie nu a fost efectivă în toate colegiile şi nu a avut o bază legală solidă, a salutat adoptarea acestei legi, pe care a descris-o drept o lege care ne aduce în secolul al XXI-lea şi care “transmite un mesaj societăţii franceze”, dar şi la nivel internaţional.

Pronunţându-se pentru o ”abordare modernă a tehnologiilor”, caracterizată prin “discernământ”, ministrul francez a pledat pentru o abordare deopotrivă “defensivă” şi “ofensivă” pe această temă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.