X

Franţa plănuieşte testarea în masă a copiilor şi profesorilor pentru a stăvili răspândirea tulpinii britanice

Franţa plănuieşte o testare în masă a copiilor şi profesorilor pentru a stăvili răspândirea variantei britanice a noului tip de coronavirus, considerată mult mai contagioasă, a anunţat joi ministrul francez al sănătăţii Olivier Veran, informează dpa, scrie agerpres

“Am stabilit un protocol ce vizează testarea a peste 1 milion de copii şi profesori într-o lună, o cifră enormă”, a spus Veran.

Citește și : Coreea de Nord a organizat o paradă militară FERITĂ de ochii lumii

Noua tulpină de coronavirus pare să se răspândească mai repede printre copii, a subliniat ministrul francez, adăugând că testarea ar trebui să înceapă de la vârsta de şase ani în măsura în care va fi posibil.

Franţa a înregistrat recent câteva cazuri de contaminare cu tulpina mutantă pe teritoriul său: în oraşul sudic Marseille la sfârşitul săptămânii trecute şi în regiunea Parisului.

Autorităţile franceze au atenţionat împotriva pericolelor pe care le comportă această variantă de coronavirus şi a îndemnat la noi restricţii.

Citește și : Germania se așteaptă la o agravare a pandemiei, dar va putea fi controlată prin vaccinarea populației

Franţa, cu o populaţie de circa 67 de milioane, a fost puternic afectată de pandemie. Până acum, în jur de 69.000 de francezi au murit de COVID-19 şi au fost înregistrate peste 2,8 milioane de contaminări.

Tags: coronavirusfrantaMarseilleOlivier Véranparis
Categorii: Diaspora