X

Franţa, pregătită să ofere ‘o protecţie consulară’ jurnalistei ruse Marina Ovsiannikova (Macron)

Franţa este pregătită să ofere ”o protecţie consulară” jurnalistei ruse Marina Ovsiannikova, care a protestat în direct faţă de Războiul rus din Ucraina, fie la ambasadă, fie prin acordarea azilului, anunţă marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP, scrie news.ro .  

Macron cere Moscovei o ”claritate deplină” cu privire la situaţia jurnalistei.

Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

”Vom lansa demersuri vizând oferirea unei protecţii, fie la ambasadă, fie azilară” jurnalistei ruse, declară şeful statului francez în faţa presei.

Macron anunţă că va avea ”ocazia, în cursul viitoarei convorbiri cu preşedintele (rus Vladimir) Putin să propună această soluţie în mod direct”.

Jurnalista Marina Ovsiannikova a intrat luni pe platoul de filmare al unui jurnal televizat cu o pancartă cu un mesaj prin care critica invazia rusă a Ucrainei.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

 

Tags: frantaMarina OvsiannikovaPutin
Categorii: Diaspora