X

Franţa propune crearea unui grup de experţi pentru a susţine OMS

Franţa propune crearea unui grup de experţi internaţionali cum este Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC) pentru a susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pusă în discuţie de SUA în ceea ce priveşte gestionarea epidemiei de COVID-19, relatează AFP, scrie agerpres.

”Trebuie să redăm OMS mijloacele de a-şi îndeplini mai bine misiunea sa normativă precum şi cea de alertă şi detectare”, a declarat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian într-un interviu publicat luni în cotidianul Le Monde.

Citește și : Noua Zeelandă a ‘întrerupt lanţul transmiterii’ Covid-19. Nivelul patru de alertă va fi menţinut încă o săptămână

”Ar fi de dorit să se constituie, după modelul GIEC (Grupul de experţi interguvernamental privind evoluţia climei), un înalt consiliu de sănătate umană şi animală, care ar putea susţine ştiinţa, pe baza activităţii unor experţi recunoscuţi”, a adăugat el.

GIEC, creat în 1988, este un organism deschis tuturor ţărilor membre ONU şi are în prezent 195 de state.

”O altă dificultate pentru OMS este coordonarea între marile iniţiative şi marii actori ai sănătăţii mondiale: Fondul mondial de luptă contra SIDA, tuberculozei şi malariei, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), organizaţia UNITAID…”, a menţionat Jean-Yves Le Drian.

SUA au suspendat contribuţia la bugetul OMS pe care o acuză că se află sub influenţa Chinei, unde au apărut în decembrie primele cazuri de infectare cu coronavirus.

Citește și : Bilanţul pandemiei de COVID-19 în Germania

Tags: covid-19expertifrantaGiecJean-Yves Le DrianOMSSUA
Categorii: Diaspora