Franța se reculege în memoria celor patru oameni uciși în atacul jihadist din Trebes

Publicat:

La două zile după un nou atac jihadist care a avut loc în sudul Franţei, ţara se reculege duminică în memoria celor patru oameni ucişi de Radouane Lakdim, un delincvent radicalizat în legătură cu care anchetatorii îşi continuă investigaţiile, relatează AFP, potrivit agerpres.

Printre victime, fotografii cu care au fost publicate pe prima pagină în Le Parisien – un pensionar, un fost viticultor, un măcelar şi un jandarm – moartea acestuia din urmă, colonel-locotenentul Arnaud Beltrame, a suscitat cea mai vie emoţie. Un “omagiu naţional” va avea loc în memoria lui, a anunţat Preşedinţia franceză, fără a preciza data. Acest ofiţer de jandarmerie de 45 de ani, care urma să se căsătorească religios în iunie, a murit ca un erou de gloanţele atacatorului, după ce s-a predat în locul unui ostatic.


Citește și : Republica Moldova : Efective de poliţişti şi carabinieri în spatele Guvernului, înainte de Marea Adunare Centenară

După cinci luni de acalmie, sângeroasa luare de ostatici din Trebes, comună cu 6.000 de locuitori la doi paşi de oraşul medieval Carcassone, a venit să reamintească de persistenţa ameninţării teroriste în această ţară, lovită din 2015 de un val de atentate soldate cu 245 de morţi.

La primăria din localitate puteau fi văzuţi duminică trandafiri albi, cu un mesaj scris de mână: “Stop violenţei, stop, stop”. O mesă în omagiul celor patru persoane ucise şi celor trei rănite ar urma să fie celebrată în aceeaşi zi la Trebes de către episcopul de Carcassone şi Narbonne.

În faţa acestui cel mai grav atentat comis după ce a preluat preşedinţia Franţei, în mai 2017, Emmanuel Macron şi-a reiterat “determinarea” de a lupta împotriva terorismului, susţinut sâmbătă de omologul american Donald Trump şi de premierul britanic Theresa May.

“Macron, proba de foc”, titra Journal de Dimanche, evocând “un preşedinte confruntat cu o ameninţare grea”. După ce a reunit un consiliu al apărării, şeful statului francez a cerut convocarea tuturor serviciilor însărcinate cu urmărirea persoanelor radicalizate din departamentul Aude, unde au avut loc atacurile.

Anchetatorii încearcă acum să înţeleagă motivele pentru care Radouane Lakdim, 25 ani, a comis atacurile, deşi autorităţile nu îl mai considerau o ameninţare. Născut la 11 aprilie 1992 în Maroc, Lakdim trăia la Carcassonne. Începând din 214 a fost urmărit de serviciile de informaţii şi era în evidenţă ‘din cauza legăturilor sale cu mişcarea salafistă’, a precizat procurorul Parisului, François Molins.

Înainte de a deschide focul în magazinul din Trebes, Radouane Lakdim s-a declarat soldat al Statului Islamic, care a şi revendicat ulterior, prin organul său de propagandă, atacul.

Citește și : Barack Obama : Coreea de Nord reprezintă „o ameninţare reală”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.