Franţa renunţă la mască în unele spaţii în care accesul se face pe bază de paşaport vaccinal

Publicat:

Masca sanitară nu va mai fi obligatorie începând de luni în Franţa în unele spaţii în care accesul se face pe bază de paşaport vaccinal, aşa cum sunt muzeele, cinematografele şi restaurantele, o nouă etapă de relaxare a restricţiilor sanitare în contextul în care pandemia pierde puternic teren, transmite sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Masca va rămâne însă obligatorie în mijloacele de transport, cum ar fi trenul sau avionul, unde este solicitat de asemenea şi paşaportul vaccinal.


Citește și: O rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din centrul Kievului

Regulile se schimbă şi pentru persoanele vaccinate care au fost în contact cu persoane infectate. Începând de luni este necesar un singur test (autotest, PCR sau antigen) la două zile după ce persoana respectivă este declarată caz contact, în loc de trei. Dacă autotestul este pozitiv, rămâne necesar un test antigen sau unul PCR pentru confirmarea rezultatului. Durata de izolare rămâne neschimbată în caz de test pozitiv.

O parte dintre restricţii sunt reduse şi în şcoli. De luni, elevii vor putea să-şi scoată măştile în timpul pauzelor şi vor putea interacţiona mai mult cu colegii de clasă. De asemenea, un copil declarat caz contact nu va mai trebui să facă decât un singur autotest, după două zile, şi va putea reveni la ore dacă rezultatul este negativ.

Citește și : O coloană de circa o sută de blindate ruseşti avansează în direcţia Kievului din regiunea Vişgorod

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.