X

Franța: Reuniune împotriva impunităţii celor responsabili de atacuri chimice la Paris

Reprezentanţi din 30 de ţări participă joi şi vineri la Paris la o reuniune împotriva impunităţii celor responsabili de atacuri chimice, după presupusa utilizare de clor în Ghouta (Siria) şi otrăvirea unui fost spion rus cu un agent neurotoxic în Marea Britanie, informează AFP, potrivit agerpres.

Ei se reunesc în cadrul Parteneriatului internaţional împotriva impunităţii utilizării armelor chimice, iniţiat de Franţa în ianuarie, după vetourile ruseşti faţă de continuarea anchetelor internaţionale în cazul Siriei.

Citește și : PE anunţă data când îl va audia pe Mark Zuckerberg. Întâlnirea va avea loc cu uşile închise

“S-a decis să se organizeze o reuniune extraordinară după atacurile de la Douma (în Siria) şi Salisbury (Marea Britanie) pentru a marca urgenţa şi a lucra împreună la ieşirea din blocajul actual”, au indicat surse din anturajul şefului diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, care va încheia vineri sesiunea în prezenţa a 12 miniştri, între care ministrul de externe britanic Boris Johnson.

Cele 33 de ţări grupate în Parteneriat s-au angajat să facă schimb de informaţii şi să stabilească liste cu persoanele implicate în utilizarea armelor chimice, în special în Siria, unde războiul a făcut peste 350.000 de morţi din 2011.

“Vom discuta despre extinderea acestei liste negre”, cu rol-cheie în sancţiunile naţionale şi europene împotriva persoanelor vizate, a precizat diplomatul francez.

Presupusul atac chimic comis la Douma, în apropiere de Damasc, în 7 aprile, a făcut cel puţin 40 de morţi, potrivit echipelor de intervenţie. SUA, Franţa şi Marea Britanie l-au atribuit regimului sirian şi au efectuat raiduri în 14 aprilie împotriva capacităţilor chimice ale Damascului.

Otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la 4 martie a provocat o gravă criză diplomatică între Rusia şi ţările occidentale, care au întrevăzut aici mâna Moscovei.

Ţările occidentale vor de asemenea să instituie un nou mecanism de identificare a responsabilităţilor în cazul utilizării armelor chimice, după vetoul rusesc de la sfârşitul anului 2017, în continuarea mecanismului ONU “JIM”.

“Alte opţiuni există potenţial în cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)” privind crearea unui “mecanism de atribuire independent, imparţial, care să nu fie în mâinile statelor”, a explicat diplomatul francez.

Participanţii la reuniune vor de asemenea să studieze “programul chimic clandestin care a fost păstrat şi ascuns” în Siria, în pofida angajamentului asumat de către regimul sirian de a-l distruge în 2013, a adăugat aceeaşi sursă.

Toate statele care au ratificat Convenţia pentru interzicerea armelor chimice din 1993 – cu excepţia Coreei de Nord, Egiptului şi Israelului, care nu au aderat la ea – sunt invitate să facă parte din Parteneriat.

Citește și : Ucraina: Doi soldaţi au fost ucişi după ce o şcoală a fost lovită de un obuz în estul țării

Arabia Saudită, Bulgaria şi Austria urmează să se alăture în curând acestui club ce reuneşte ţări din toate continentele, cu excepţia notabilă a Rusiei.

Franţa a îngheţat în ianuarie averile a 25 de entităţi şi responsabili din Siria, dar şi din Franţa, Liban şi China, sub suspiciunea că alimentează programul sirian de arme chimice.

Tags: atacuri chimiceGhoutamarea britanieneurotoxicparisreuniunesiriaspion
Categorii: Diaspora