X

Franţa reuşeşte să ţină sub control rata de infectare în rândul profesorilor şi elevilor

Numărul cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2 în rândurile elevilor şi profesorilor rămâne “sub control” în Franţa, a declarat vineri ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, citat de France Presse, potrivit agerpres.

“În prezent, vineri, numărul elevilor testaţi pozitiv este de 3.528, iar cel al personalului didactic – 1.167”, a detaliat Blanquer la postul de radio RTL. Este “o cifră ţinută sub control”, a apreciat el, faţă de totalul de 12 milioane de elevi şi 1 milion de persoane care fac parte din sistemul educaţiei naţionale din Franţa.

Citeşte şi: Donald Trump Jr îndeamnă la RĂZBOI TOTAL

Contaminările înregistrate în cadrul sistemului de educaţie rămân “sub proporţiile care se întâlnesc la restul populaţiei”, a subliniat el.

Ministrul a explicat că vrea “să evite cu orice preţ” închiderea liceelor, unde protocolul sanitar va fi de acum întărit: acestea trebuie să se organizeze pentru a permite mai mult studiul online, cu condiţia de a se păstra cel puţin 50% din învăţământul cu prezenţa fizică pentru fiecare elev.

În schimb, Blanquer a exclus o astfel de evoluţie la colegii, unde învăţământul “rămâne organizat cu prezenţă 100%”.

“Situaţia colegiilor este foarte diferită de cea a liceelor”, a explicat el. În aceste instituţii, este “mai uşor” să fie menţinuţi elevii într-o singură clasă pentru că ei nu au cursuri de specialitate.

Citeşte şi: Trump, TRĂDAT de propriul partid! Republicanii americani se delimitează de acuzaţiile de FRAUDĂ în alegeri

Elevii sunt de asemenea “mai tineri” şi pun – potrivit lui – “mai puţin probleme în privinţa contaminării”, iar densitatea în colegii este “în general mai mică” decât cea din licee.

Ministrul a explicat de asemenea că lucrează “cu autorităţile din sănătate” pentru ca persoanele implicate în sistemul Educaţiei naţionale să fie “mai testate”. 

Tags: elevifrantaJean-Michel BlanquerparisprofesoriSARS-CoV-2scoli
Categorii: Diaspora