X

Franţa riscă ‘sancţiuni europene dure’ pentru farmaciştii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile

În lipsa unei aplicări până la sfârşitul anului a unei reguli europene privind contrafacerea medicamentelor, Franţa riscă “sancţiuni grele” din partea autorităţilor de la Bruxelles, a avertizat luni ministrul francez al Sănătăţii, François Braun, anunţând la rândul său “sancţiuni” pentru farmaciştii recalcitranţi, relatează AFP, potrivit agerpres

Această reformă, numită “serializare”, constă în adăugarea unei pictograme alb-negru (cunoscută sub denumirea de “datamatrix”) pe fiecare cutie de medicamente, pentru a urmări parcursul acesteia de la fabrică la farmacie şi pentru a combate astfel contrafacerile la scară europeană. Legiferată din 2011 printr-o directivă de la Bruxelles, măsura a intrat în vigoare la începutul anului 2019.

Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Însă “Franţa a rămas în urmă la acest subiect, cu mult în urma celorlalte ţări ale Uniunii Europene”, a subliniat ministrul Braun în cadrul unui colocviu al Ordinului Farmaciştilor.

“Această întârziere expune Franţa la sancţiuni grele din partea Comisiei Europene, de ordinul a câteva sute de milioane de euro”, a adăugat el.

Ministrul francez a avertizat aşadar “cu resemnare” că Guvernul de la Paris va aplica “foarte curând sancţiuni pentru farmaciştii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile”.

Până în prezent, puţin peste 56% dintre farmaciile franceze sunt verificate şi conectate la centrul naţional de verificare a medicamentelor, conform celui mai recent raport al FSPF, principalul sindicat al farmaciştilor din Franţa.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

Tags: bruxellesFrançois Braunsanctiuni
Categorii: Diaspora