Franţa şi Rusia vor livra în premieră împreună ajutor umanitar în enclava siriană Ghouta de Est

Publicat:

Franţa şi Rusia vor livra în premieră împreună ajutor umanitar în Siria, cu destinaţia Ghouta de Est, fostă enclavă rebelă recucerită în aprilie de regimul lui Bashar al-Assad, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat comun cu Rusia, relatează AFP, conform agerpres.

Un avion cargo rus a ajuns vineri, la sfârşitul după-amiezii, la Châteauroux (în centrul Franţei) pentru a încărca 50 de tone de material medical şi de produse de primă necesitate furnizate de Franţa, au constatat un fotoreporter şi un cameraman al AFP la faţa locului.


Citește și : Rusia propune SUA să coopereze pentru revenirea refugiaţilor în Siria

“În cadrul rezoluţiei 2401 a Consiliului de Securitate al ONU, acest proiect are drept obiectiv să permită un acces mai bun al ajutorului la populaţiile civile”, se menţionează în comunicatul comun.

Avionul urma să decoleze în cursul serii de la Châteauroux spre baza aeriană rusă de la Hmeinim, în vestul Siriei, a precizat Ministerul francez al Afacerilor Externe.

Această operaţiune umanitară comună este o premieră între Rusia, care a acordat ajutor militar preşedintelui Assad din 2015, şi o ţară occidentală.

Ajutorul urmează să fie distribuit începând de sâmbătă, sub supervizarea Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU, informează aceeaşi sursă.

“Asistenţa umanitară este o prioritate absolută. Ea trebuie furnizată în conformitate cu principiile umanităţii, neutralităţii, imparţialităţii şi independenţei – pe întreg teritoriul sirian fără excepţie, unde dreptul umanitar trebuie respectat pe deplin”, se menţionează în comunicatul comun.

Franţa a obţinut “garanţii” din partea Rusiei că regimul nu va obstrucţiona transportul de ajutor, aşa cum face frecvent cu convoaiele ONU, pentru a evita orice “recuperare politică” şi orice “deturnare” a materialului transportat, a precizat Quai d’Orsay.

“Ruşii au intervenit de o manieră foarte hotărâtoare pentru ca autorizaţiile să fie obţinute” şi ca ajutorul să fie transportat “în intervale decente”, a adăugat sursa citată.

Citește și : Italia: Salvini a depus plângere împotriva scriitorului Roberto Saviano

În martie-aprilie 2018, un baraj de foc al regimului s-a abătut asupra enclavei rebele din Ghouta de Est, în apropiere de Damasc, asediată timp de cinci ani, obligând grupurile rebele izolate şi slăbite să accepte unul după altul acordurile pregătite de Rusia.

Peste 1.700 de civili au fost ucişi în aceste două luni. Potrivit militarilor ruşi, peste 160.000 de persoane, combatanţi şi civili, au fost evacuaţi din regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.