X

Franţa se opune renegocierii Acordului pe tema Brexit

Acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit nu va fi renegociat, a anunţat miercuri Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, citat de site-ul cotidianului Le Figaro, scrie Mediafax.

“Există un acord între cele două părţi, între ţările UE şi Marea Britanie, pentru stabilirea retragerii acestei naţiuni şi pentru a pregăti viitoarele relaţii”, a declarat Jean-Yves Le Drian, precizând că nu se pune problema renegocierii documentului.

Citește și : Germania suplimentează controalele la frontiera cu Franţa

Anterior, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exprimat speranţa, miercuri, că va fi menţinut contextul politic pentru ieşirea “ordonată” a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a avertizat că actualul proiect de acord dintre Londra şi Bruxelles nu va fi modificat. “Încă am speranţa că vom avea o ieşire ordonată a Marii Britanii” din Uniunea Europeană, a declarat Angela Merkel în Bundestag. “Noi nu intenţionăm să modificăm noul acord” pe tema Brexit, a atras atenţia Angela Merkel.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, se confruntă cu o moţiune în cadrul Partidului Conservator. Eventuala demitere a Theresei May riscă să conducă la alegeri anticipate, la amânarea ieşirii Marii Britanii din UE, la un nou referendum şi chiar la anularea deciziei privind Brexit.

Citește și : Theresa Premierul britanic şi-ar fi asigurat un sprijin suficient pentru a câştiga votul de neîncredere (Reuters)

Tags: Angela MerkelbrexitBundestagfrantaLe Drianmarea britanieUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora