X

Franţa se teme ca Rusia şi Turcia să nu se înţeleagă ‘în condiţiile lor’ în detrimentul stabilităţii Libiei

Situaţia din Libia “preocupă mult” Franţa, care se teme ca Turcia şi Rusia, care susţin fiecare câte o tabără rivală, să nu se înţeleagă “în condiţiile lor”, în detrimentul stabilităţii ţării, a anunţat miercuri preşedinţia franceză, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Criza libiană devine mai complexă din cauza ingerinţelor străine, ruse şi turce” şi “există riscul ca criza să ne scape tuturor”, a precizat aceeaşi sursă. “Îngrijorarea preşedintelui se leagă de întărirea prezenţei turce, în condiţii care sunt, se pare, periculoase”.

Citește și : Trump: Invitarea Rusiei la viitorul summit G7 este o chestiune ‘de bun simţ’

Parisul se teme de “un scenariu negativ” în care Rusia, care îl susţine pe generalul Khalifa Haftar, şi Turcia, care sprijină guvernul de uniune naţională (GNA) al lui Fayez al-Sarraj de la Tripoli, “să se înţeleagă asupra unui scenariu politic în condiţiile lor”.

“Vedem riscul important al unui fait accompli la frontierele Europei, care ne expune securitatea”, potrivit Palatului Elysée.

“Asta explică faptul că suntem mobilizaţi”, a precizat preşedinţia franceză, în contextul în care Parisul încearcă să reia iniţiativa diplomatică în vederea soluţionării conflictului care macină Libia de la căderea regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011.

Citește și : Peste 230.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19 la nivel mondial

“Ceea ce încercăm să obţinem nu este victoria unei tabere asupra celeilalte, ci angajarea de negocieri în cadrul realităţii din teren de astăzi”, inclusiv asupra împărţirii resurselor petroliere, a menţionat Palatul Elysée.

Franţa, deşi neagă acest lucru public, este suspectată că a mizat pe generalul Haftar, omul forte din estul Libiei, când acesta a lansat, în aprilie 2019, o ofensivă asupra Tripoli, sediul GNA, notează France Presse. După o încleştare de câteva luni, miliţiile pro-Haftar tocmai au înregistrat o serie de înfrângeri militare.

Tags: Fayez al-SarrajfrantaGNAKhalifa Haftarlibiarusiatripoliturcia
Categorii: Diaspora