Franţa. Sediul partidului lui Melenchon a fost percheziţionat. Anchetatorii au luat ‘la puricat’ şi casa liderului de stânga

Publicat:

Mai multe percheziţii au avut loc marţi dimineaţa la sediul partidului stângii radicale Franţa Nesupusă (La France Insoumise, LFI), Partidului Stângii (Parti de Gauche, PG), la domiciliul liderului LFI, Jean-Luc Melenchon şi la locuinţele altor foşti asistenţi ai parlamentarului LFI, a anunţat LFI, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, aceste percheziţii au fost întreprinse de Oficiul de combatere a corupţiei şi infracţiunilor, în cadrul celor două anchete preliminare declanşate de Parchetul de la Paris, una asupra conturilor pentru campania prezidenţială a lui Jean-Luc Melenchon, alta cu privire la presupusele locuri de muncă fictive în Parlamentul European.


Citeşte şi: Trump scapă ‘basma curată’! Actriţa XXX este bună de plată

LFI a denunţat “un atac politic, poliţist şi judiciar împotriva lui Jean-Luc Melenchon şi Franţei nesupuse”, precum şi “un atac pe baza unor elemente fanteziste”.

Într-un comunicat, LFI subliniază că ancheta asupra locurilor de muncă fictive din Parlamentul European a fost declanşată ca urmare a unui “denunţ făcut de un parlamentar al extremei drepte, Sophie Montel, care recunoaşte ea însăşi că nu a fost unul serios”.

Jean-Luc Melenchon a făcut apel la o reuniune de protest în faţa sediului LFI de la Paris, la orele locale 11:30.

Citeşte şi: Arabia Saudită se pregăteşte să recunoască uciderea lui Jamal Khashoggi

“Suntem percheziţionaţi peste tot. Secretarul general al grupului în Adunarea Parlamentară, foştii mei asistenţi care au văzut dând buzna peste ei poliţişti la şapte dimineaţa, luându-le telefoanele, luându-le computerele. La sediul Partidului Stângii, al cărui membru sunt, la sediul Franţei Nesupuse”, a protestat Melenchon într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook.

“Aşa şi-a început mandatul noul ministru de interne (Christophe Castaner) şi ministrul justiţiei (Nicole Belloubet), iată ce sunt ei pe cale să facă în întreaga noastră ţară, pentru a intimida şi a inspira frică. Vă cer să nu vă fie teamă şi să protestaţi, pentru că aceasta nu este justiţie, aceasta nu este poliţie”, a adăugat el, făcând apel la o reuniune de protest în faţa sediului LFI de la Paris, la orele locale 11:30. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.