Franţa şi Germania cer organizarea de noi alegeri în Kosovo în municipalităţile afectate de proteste

Publicat:

Franţa şi Germania i-au îndemnat pe liderii din Kosovo şi Serbia să organizeze noi alegeri cât de curând posibil în municipalităţile afectate de proteste, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, la finalul summitului Comunităţii Politice Europene de la Chişinău, potrivit agerpres

Macron a mai precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Franţa şi Germania le-au cerut de asemenea autorităţilor din Kosovo să clarifice regulile privind alegerile.


 

Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au insistat joi că vor să dezamorseze criza din nordul Kosovo, dar au dat puţine semne că vor să dea înapoi de pe poziţiile lor.

Citește și : Lula da Silva l-a invitat pe papa Francisc în Brazilia

Când au ajuns la summitul CPE de lângă Chişinău, liderul sârb Aleksandar Vucic şi omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, nu au intrat în contact unul cu celălalt nici chiar atunci când s-au aflat la doar câţiva metri distanţă pe covorul roşu, notează Reuters.

Mai devreme, o sursă diplomatică europeană declarase pentru Reuters că Vucic şi Osmani au avut o “întâlnire informală” cu liderii francez şi german, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz, precum şi cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

Citește și : Zelenski îşi dă seama că Ucraina are puţine şanse să adere la NATO

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.