Franţa şi Germania intenţionează să valideze ‘până în primăvară’ noua etapă a dezvoltării viitorului avion de luptă comun

Publicat:

Franţa şi Germania intenţionează să valideze “până în primăvară” acordul industrial care ar trebui să ducă în 2026 la realizarea unui demonstrator de zbor pentru Sistemul de luptă aeriană al viitorului (SCAF), program-far al cooperării în domeniul apărării între cele două ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În următoarele câteva săptămâni, vom fi depăşit ultimele puncte nerezolvate şi apoi am speranţa că, până în primăvară, vom putea să avem acordurile administrative şi politice care sunt aşteptate pentru a ne respecta calendarul şi ambiţiile”, a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron la finalul unui consiliu franco-german pe apărare cu Angela Merkel.


Citește și : Indonezia INTERZICE obligativitatea purtării vălului islamic în şcoli

Cele două ţări, cărora li s-a alăturat şi Spania, speră să valideze până la alegerile legislative din Germania din luna septembrie a acestui an şi scrutinul prezidenţial din Franţa din primăvara lui 2022 contractele industriale de studiu (faza 1B) pentru a obţine un demonstrator de zbor al SCAF, care ar urma să înlocuiască până în 2040 avioanele franceze Rafale şi avioanele Eurofighter de producţie germană şi spaniolă.

Acest lucru presupune un acord între guverne, votarea bugetului în Bundestag şi semnarea contractelor cu companiile din industrie.

Validarea acordului ar complica serios orice eventuală încercare viitoare de a abandona proiectul, din cauza sumei investite: un miliard de euro pentru faza 1B dintr-un total de şase miliarde pentru obţinerea demonstratorului, potrivit unei surse apropiate de acest dosar.

În acest moment, cele două ţări au angajat în părţi egale 150 de milioane de euro în februarie 2020 pentru primele analize ale demonstratoarelor (faza 1A), prevăzute să dureze 18 luni.

Citește și : Vaticanul cere o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU pe tema accesului la vaccinuri

Spunând că există “progrese în privinţa repartizării sarcinilor”, cancelarul german a transmis totuşi o atenţionare părţii franceze în cadrul videoconferinţei comune: “Ştim că este vorba de un proiect sub conducere franceză, dar trebuie să fie un proiect în care cele două ţări joacă de la egal la egal, iar aici mai sunt încă multe lucruri de clarificat”.

Cei doi lideri au evocat în special chestiunile de proprietate intelectuală, care sunt subiectul unor discuţii aprinse între state şi companii, în fruntea acestora din urmă aflându-se Dassault Aviation şi Airbus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.