Franţa şi Qatarul au încheiat un acord “strategic” axat pe “securitatea regională”

Publicat:

Franţa şi Qatarul au semnat luni un acord de “dialog strategic” axat pe “securitatea regională”, în condiţiile în care această bogată monarhie din Golf se află în continuare în centrul unei crizei diplomatice cu unii dintre vecinii săi, informează AFP, scrie agerpres.

Acordul, semnat la Doha de miniştrii francez şi qatariot ai afacerilor externe, ar urma să ducă la o cooperare sporită în domeniile economic, al culturii, sportului şi luptei antiteroriste.


Citește și : Miniștrii europeni de Finanțe discută crearea unui buget al zonei euro

Acesta este primul acord de acest tip semnat între Qatar şi o ţară europeană, au declarat oficiali ai Qatarului, care încearcă să transmită imaginea unei ţări neizolate după ruptura cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul, în 2017.

“Acest dialog strategic va oferi o platformă (…) de cooperare în diferite domenii între cele două ţări, inclusiv în domeniul securităţii regionale, al energiei, economiei şi culturii”, a declarat şeful diplomaţiei qatariote, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani.

La rândul său, ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat că acordul îi obligă pe responsabilii celor două ţări să se întâlnească periodic. “Cu Doha, există doar suişuri”, a dat el asigurări, ca răspuns la o întrebare a AFP cu privire la natura relaţiilor dintre Paris şi Doha, în comparaţie cu cele, în prezent tensionate, dintre Franţa şi Italia.

În urmă cu câteva zile, Qatarul a recepţionat primul avion de luptă Rafale dintre cele 36 comandate de la Franţa. Cheltuielile Qatarului în materie de apărare au crescut din iunie 2017, dată la care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul şi-au întrerupt legăturile cu Doha, acuzând-o că susţine grupări islamiste şi de apropiere cu Teheranul.

Citește și : Italia cere schimbarea regulilor privind fondurile NATO

Doha a respins mereu aceste acuzaţii, afirmând că adversarii săi încearcă să-i pună politica externă sub tutelă sau chiar să provoace o schimbare de regim în Qatar.

Vizita lui Le Drian la Doha intervine la o zi după o vizită a ministrului francez al Economiei, Bruno Le Maire, în Emiratele Arabe Unite, ţară cu care Franţa întreţine de asemenea legături solide.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.