Franţa speră că Polonia va renunţa la blocarea proiectului impozitului minim pentru multinaţionale

Publicat:

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire şi-a exprimat marţi speranţa că Polonia va renunţa, în luna iunie, la opoziţia sa faţă de transpunerea în dreptul european a unui impozit minim de 15% pentru profiturile multinaţionalelor, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sunt convins că blocajele vor putea fi ridicate până la data de 17 iunie”, când este programată următoarea reuniune a miniştrilor europeni ai Finanţelor, a declarat marţi Bruno Le Maire înainte unei reuniuni cu omologii săi din UE care va avea loc la Bruxelles.


Citeşte şi: Ce se ascunde în spatele schimbărilor politicii SUA față de Cuba și Venezuela? – Black News

Subiectul impozitului minim pentru companiile multinaţionale este una din priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie care se încheie la finele lunii iunie.

Este nevoie de votul unanim al celor 27 de state membre pentru a valida proiectul de directivă pregătit de Comisia Europeană.

Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, printre care şi Polonia, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.

Intrare în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru a satisface anumite ţări care au cerut mai mult timp.

Autorităţile de la Varşovia şi-au reiterat, la începutul lunii aprilie, opoziţia faţă de acest impozit, iar subiectul urma să revină marţi pe masa discuţiilor miniştrilor europeni ai Finanţelor. Până la urmă însă subiectul a fost retras de pe ordinea de zi, din lipsa progreselor.

Separat, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, s-a declarat marţi “destul de optimist”, că acordul istoric cu privire la impozitul minim pentru multinaţionale va fi aprobat de ţările membre ale UE, chiar dacă implementarea ar putea să fie amânată până în 2024.

Citeşte şi: Lituania anunţă retragerea ambasadorului din Rusia – Black News

Prezent la Forumul de la Davos, Mathias Cormann le-a spus participanţilor că este în interesul SUA să se alăture acordului convenit anul trecut de aproape 140 de ţări pentru a introduce un impozit minim de 15% pentru profiturile multinaţionalelor.

“Sunt destul de optimist că Executivul comunitar va prezenta directiva de implementare a acordului”, a spus Mathias Cormann. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.