Franţa suspendă şi ea expulzările în Afganistan

Publicat:

Franţa a anunţat joi că a suspendat de la începutul lunii iulie expulzările în Afganistan de migranţi afgani ale căror cereri de azil au fost respinse, luând în considerare luptele dintre talibani şi forţele proguvernamentale, a indicat pentru AFP Ministerul de Interne francez. Mai multe ţări au anunţat suspendarea acestor expulzări în ultimele ore, transmite agerpres.

“Având în vedere degradarea situaţiei de securitate din Afganistan, Franţa a suspendat expulzările către această ţară de la începutul lui iulie. Urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei, în contact cu partenerii noştri europeni”, a precizat ministerul francez, a doua zi după anunţul similar al Germaniei şi Ţărilor de Jos.


Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

Şi Elveţia a anunţat joi că a suspendat repatrierile de afgani ale căror cereri de azil au fost respinse. “Secretariatul de stat pentru migraţie suspendă repatrierile în Afganistan până la noi ordine, dată fiind schimbarea situaţiei din această ţară. (…) Pregătirile de repatriere vor continua doar în cazul persoanelor care au comis o faptă penală”, a menţionat pe Twitter agenţia elveţiană, citată de Reuters.

Chestiunea repatrierii afganilor creează divizare în Europa. Miercuri, Grecia a atenţionat că Uniunea Europeană nu este pregătită pentru o nouă criză a migraţiei cum a fost cea din 2015, din timpul războiului din Siria.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

De mai multe săptămâni, talibanii au lansat o ofensivă pe scară largă, profitând de debutul retragerii forţelor internaţionale de pe teritoriul afgan. Joi, talibanii au preluat oraşul strategic Ghazni, la 150 km sud-vest de Kabul, şi se apropie periculos de capitala Afganistanului după ce au capturat în câteva zile cea mai mare parte a jumătăţii de nord a ţării.

Retragerea trupelor SUA şi NATO ar urma să se încheie la 31 august, la 20 de ani de la intervenţia lor care a dus la înlăturarea talibanilor de la putere, în urma atacurilor din 11 septembrie 2001 în Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.