X

Franţa transferă echipamente militare suplimentare Ucrainei şi intensifică sancţiunile contra Rusiei

Franţa a decis să transfere echipamente militare suplimentare Ucrainei şi să intensifice sancţiunile împotriva Rusiei, anunţă Preşedinţia de la Paris, după o reuniune a Consiliului prezidenţial pentru apărare, informează mediafax.

“În cursul reuniunii Consiliului pentru apărare, coordonat de preşedintele Emmanuel Macron, s-a luat decizia furnizării de echipamente suplimentare de apărare autorităţilor ucrainene, precum şi transferul de carburant”, anunţă Palatul Elysée, potrivit cotidianului Le Monde.

Citește și: SUA anunţă sancţiuni directe împotriva lui Putin şi Lavrov

De asemenea, Preşedinţia Franţei a hotărât “intensificarea sancţiunilor economice şi financiare” împotriva Rusiei, “în coordonare cu ţările europene şi cu Statele Unite”, urmând să fie luate noi măsuri, alături de partenerii europeni, în privinţa sistemului de tranzacţii bancare Swift”.

Anterior, Guvernul Germaniei a anunţat decizia de a trimite Ucrainei 1.000 de arme antitanc și 500 de rachete sol-aer.

Citește și: Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să nu depună armele şi să apere Kievul: ‘Ne vom apăra ţara!’ – VIDEO

Uniunea Europeană va facilita transferul de echipamente militare spre Ucraina, a anunţat, sâmbătă seară, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în contextul în care Bruxellesul analizează modalităţi de a acorda asistenţă de urgenţă destinată armatei ucrainene. “Structurile de apărare ale Uniunii Europene în acţiune pentru susţinerea Ucrainei. Vom facilita furnizarea de asistenţă militară din Uniunea Europeană spre Ucraina. Ucraina democratică va prevala”, a afirmat Charles Michel, prin Twitter.

Tags: Charles MichelfrantaPalatul ElyseeparisracheteSWIFTucrainauniunea europeana
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina