X

Franţa trebuie să investească mai mult în lupta împotriva incendiilor

Franţa trebuie să investească mai mulţi bani în lupta împotriva incendiilor, a declarat ministrul Agriculturii Marc Fesneau, miercuri, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron se pregătea să viziteze regiunea Gironde, afectată de incendii devastatoare, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Trebuie să mergem mai departe”, a subliniat Fesneau pentru postul de televiziune France 2.

Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

Ministrul a precizat că guvernul a alocat deja 850 de milioane de euro (870,23 milioane de dolari americani) pentru a-şi moderniza flota de avioane pentru stingerea incendiilor, precum şi 1 miliard de euro pentru replantarea copacilor.

“Suntem nevoiţi să ne confruntăm cu o situaţie destul de excepţională, vorbim despre peste 20.000 de hectare afectate în Gironde, 1.500 în Finistere şi 1.500 în Bouches du Rhone”, a adăugat Fesneau, referindu-se la pagubele produse în Bretania şi sudul Franţei.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

Pompierii din sud-vestul Franţei se luptă din 12 iulie pentru a limita răspândirea incendiilor masive de pădure, în timp ce Marea Britanie, la rândul său, a înregistrat marţi o temperatură record, de 40 de grade Celsius, în contextul în care Europa este afectată de un val de caniculă.

Tags: Bouches-du-RhôneBretaniacaniculaEmmanuel MacronFinisterefrantaGirondeincendiiMarc Fesneau
Categorii: Diaspora