Franța : Trei dintre cele patru opere de artă “date dispărute” din clădirea Adunării Naţionale au fost regăsite

Publicat:

Trei dintre cele patru opere de artă care au fost “date dispărute” din clădirea Adunării Naţionale a Franţei în urma celui mai recent inventar anual au fost regăsite, a anunţat miercuri preşedinţia instituţiei franceze, confirmând astfel un articol apărut în publicaţia Le Canard Enchaine, informează AFP, potrivit agerpres.

În ediţia sa de miercuri, acest săptămânal de satiră care, începând din 1960, publică şi articole de investigaţie ce dezvăluie numeroase chestiuni scandaloase, raportează că două dintre operele de artă, a căror dispariţie fusese raportată săptămâna trecută de aceeaşi publicaţie, au reapărut “agăţate pe un perete într-o sală de şedinţe” şi că a treia lucrare a fost restituită unui serviciu al Adunării Naţionale de către un anonim.


Citește și : Armata rusă afirmă că urmăreşte îndeaproape forţele navale americane către Siria

Preşedinţia instituţiei a confirmat această informaţie pentru AFP. Ea a adăugat că “plângerea depusă este menţinută pentru tabloul dat în continuare dispărut şi a fost retrasă pentru celelalte trei opere de artă”, adăugând că “valorile estimate ale celor patru tablouri variază de la 49 la 3.500 de euro”.

Brigada de combatere a banditismului (BRB) din cadrul Poliţiei judiciare din Paris a fost însărcinată cu efectuarea unei anchete.

Le Canard Enchaine a dezvăluit săptămâna trecută dispariţia celor patru opere de artă: o operă a artistului grec Takis – care aparţine Fondului naţional de artă contemporană – un tablou al artistului francez de origine haitiană Herve Telemaque, un tablou al artistului francez Richard Texier şi o gravură realizată de un autor necunoscut. Ultimele trei dintre cele patru piese menţionate aparţin Adunării Naţionale a Franţei.

Citește și : Marea Britanie : O echipă rusă de televiziune s-a strecurat în spitalul în care este internat Serghei Skripal

Pictura care este în continuare dispărută este opera realizată de Herve Telemaque, potrivit aceleiaşi publicaţii.

Dispariţia operelor de artă, care erau “agăţate pe pereţii unor birouri”, a fost constatată în urma unui inventar “efectuat de divizia Opere de Artă din cadrul serviciului de Chestiuni Imobiliare şi de Patrimoniu, la sfârşitul anului 2017”, a confirmat pentru AFP preşedinţia Adunării Naţionale a Franţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.