X

Franţa va acorda Republicii Centrafricane un ajutor de 24 de milioane de euro

Franţa va acorda Republicii Centrafricane un ajutor de 24 de milioane de euro şi va livra arme acestei ţări afectate de violenţă şi instabilitate, a anunţat vineri la Bangui ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Franţa doreşte să-şi continue parteneriatul istoric cu Republica Centrafricană”, a menţionat Le Drian în cadrul unei conferinţe de presă de la Bangui, după întrevederea avută cu preşedintele Faustin-Archange Touadéra.

Citește și : Armata nigeriană a postat un videoclip cu Trump pentru a justifica împuşcarea unor protestatari şiiţi

În acest sens, Le Drian a semnat convenţii de ajutor în valoare de 24 de milioane de euro în 2018 pentru a contribui în special la plata salariilor şi pensiilor restante, dezvoltarea teritoriilor situate în apropiere de Camerun afectate de strămutarea populaţie şi la construirea de poduri pentru a deschide accesul spre mai multe regiuni din ţară.

Şeful diplomaţiei franceze a anunţat, de asemenea, că Parisul va livra în curând arme, între care 1.400 de puşti de asalt, pentru a dota Forţele armate centrafricane (Faca).

Citește și : Erdogan : Ordinul de a-l ucide pe jurnalistul Khashoggi a venit de la ”cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit”

Tags: BanguifrantaLe Drianmilioane de euroRepublica Centrafricană
Categorii: Diaspora