X

Franţa va bloca lansarea negocierilor UE-SUA din cauza atitudinii lui Trump

Franţa va bloca formalizarea deciziei Uniunii Europene de a lansa negocieri comerciale cu Statele Unite din cauza ameninţărilor preşedintelui Donald Trump, afirmă un oficial de la Palatul Elysée citat de site-ul agenţiei Reuters, scrie Mediafax.

“Franţa nu vrea război comercial sau tensiuni cu Statele Unite. Dar nu intenţionăm să recompensăm Statele Unite în actualul context”, a declarat un funcţionar prezidenţial francez sub protecţia anonimatului, denunţând decizia lui Donald Trump de retragere a SUA din Acordul climatic Paris şi ameninţările preşedintelui american cu introducerea a tarife vamale.

Citește și : Dalai Lama a fost externat

“Nu am crezut niciodată în ideea de a arăta slăbiciune pentru a intra în graţiile preşedintelui Donald Trump, astfel că ideea de a ne îmbunătăţi situaţia prin concesii făcute sub presiune nu este una bună”, a subliniat oficialul francez.

Ţările Uniunii Europene au convenit, joi, să iniţieze oficial negocieri comerciale cu Statele Unite, în contextul tensiunilor bilaterale, afirmă surse citate de cotidianul Le Figaro. Comisia Europeană, care coordonează politicile comerciale ale Uniunii Europene, a solicitat două mandate de negociere – unul pe tema bunurilor industriale, iar altul privind normele produselor. Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat că ar putea introduce taxe vamale la importurile din Uniunea Europeană. Ambasadorii ţărilor UE au ajuns joi la un “acord de principiu” pentru lansarea de negocieri comerciale cu Statele Unite, au declarat oficiali UE citaţi de site-ul Politico.eu. Mandatele oficiale de negociere urmează să fie adoptate luni.

Citește și : Fost consilier juridic în Administrația Obama, inculpat pe fondul anchetei ruse

Tags: Acordul climatic ParisfrantaPalatul ElyseeSUATrumpUE
Categorii: Diaspora