
DW
Franţa va încheia vineri seară operaţiunile de evacuare din Afganistan, a declarat premierul Jean Castex, după anunţuri similare făcute de Canada şi Ungaria, informează cotidianul Le Monde, informează mediafax.
“Începând de mâine seară, nu vom mai efectua operaţiuni de evacuare”, a declarat joi Jean Castex într-un interviu acordat postului de radio RTL.
Citește și : Reuniune extraordinară a miniştrilor de interne din UE privind situaţia din Afganistan
“Am repatriat cetăţeni francezi şi afgani care au ajutat armata noastră, precum şi familii, artişti, jurnalişti, în total aproximativ 2.500 de persoane”, a precizat Jean Castex.
Canada şi Ungaria au anunţat, la rândul lor, oprirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan, iar Olanda a suspendat operaţiunile, conform Agenţiei France-Presse.
Preşedintele Joseph Biden le-a transmis marţi partenerilor din cadrul Grupului ţărilor puternic industrializate (G7) că Statele Unite sunt în grafic pentru a finaliza pe 31 august operaţiunile de evacuare din Afganistan, deşi sunt elaborate şi planuri pentru eventuale situaţii de urgenţă.
Citește și : Operaţiunile de evacuare din Afganistan se apropie de final! Aproape 100.000 de oameni au reuşit să scape din infern
This post was last modified on 26/08/2021 16:22 16:22