X

Franţa va închide 14 reactoare nucleare până în 2035

Franța are în plan să închidă două reactoare nucleare în anii 2025-2026 dacă condițiile de piață sunt favorabile, iar până în 2035 are în vederea închiderea a unui număr cumulat de 14 reactoare, potrivit unui document guvernamental citat de Reuters, scrie agerpres.

Franța, care este dependentă de energia produsă de centrale atomo-electrice, își propune să reducă ponderea energiei nucleare din generarea sa de energie electrică la 50% până în 2035, de la 75% în prezent.

Citește și : Merkel aşteaptă o decizie a UE privind participarea Huawei la sistemul 5G în Europa

Cele mai vechi două reactoare din Franța sunt cele de la centrala nucleară de la Fessenheim. Acestea sunt programate să oprească generarea în lunile februarie și iunie din acest an. Următoarele închideri erau așteptate anterior în 2027-2028.

„Dacă sunt îndeplinite anumite condiții referitoare la prețurile energiei electrice și la evoluția pieței europene a energiei electrice, închiderea a două reactoare suplimentare ar putea avea loc în 2025-2026”, se arată în documentul de consultare publică privind politica energetică.

Documentul adaugă că decizia cu privire la închiderea anticipată va fi luată în 2023.

Citește și : Franța, de acord să amâne colectarea noii taxe pentru ‘giganții’ din tehnologie până la finalul acestui an

Societatea de stat EDF, care operează 58 de reactoare, a propus guvernului francez să facă studii cu privire la închiderea unor perechi de reactoare la centralele sale din Blayais, Bugey, Chinon, Cruas, Dampierre, Gravelines şi Tricastinșapte ca parte din planurile de reducerii a ponderii energiei nucleare.

Tags: BlayaisBugeyChinonCruasDampierreEDFFessenheimfrantaGravelinesreactoare nucleareTricastinșapte
Categorii: Diaspora