Franţa va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie şi gaze

Publicat:

Franţa va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie şi gaze, în 2023, a anunţat premierul Elisabeth Borne, pentru a atenua povara asupra consumatorilor a celei mai grave crize energetice din ultimele decenii, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Decizia va costa statul 16 miliarde de euro (16 miliarde de dolari) şi va preveni dublarea facturilor gospodăriilor. De asemenea, persoanele vulnerabile vor fi sprijinite în continuare, aproximativ 12 milioane de gospodării urmând să beneficieze de un cec de până la 200 euro.


Citeşte şi: Primăriţa din Ciudad de Mexico onorează familia Assange în numele ‘libertăţii de exprimare’ – Black News

Noua plafonare a preţului gazului va intra în vigoare din ianuarie, iar pentru electricitate în februarie, a explicat Borne.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energie. Măsurile au urma să genereze peste 140 miliarde de euro.

Deja Franţa a cheltuit miliarde de euro pe măsuri care să atenueze impactul creşterii preţurilor energiei pe piaţă.

Citeşte şi: Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres – Black News

Având cel mai mare număr de reactoare nucleare după Statele Unite, Franţa este mai puţin expusă decât ţările vecine la reducerea livrărilor de gaze ruseşti.

Operatorul de reţea RTE a apreciat: “Faţă de alte state europene, Franţa ar trebui structural să fie într-o poziţia mai puţin dificilă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.