X

Franţa va relaxa prudent restricţiile pe 15 decembrie, dar interzice circulaţia noaptea, inclusiv de Revelion

Franţa va relaxa prudent restricţiile antiepidemice pe 15 decembrie prin eliminarea declaraţiilor pe proprie răspundere pentru deplasări, dar va fi instituită o interdicţie de circulaţie nocturnă valabilă inclusiv pentru Anul Nou, iar redeschiderea foarte aşteptată a muzeelor, cinematografelor şi teatrelor va fi amânată cu trei săptămâni, a anunţat joi premierul francez Jean Castex, informează AFP, scrie agerpres.

Interdicţia de circulaţie nocturnă, în vigoare de marţea viitoare, se va aplica începând de la ora locală 20:00, cu excepţia nopţii de Crăciun, excepţie care nu priveşte însă şi noaptea de Revelion, întrucât aceasta ”conţine toate ingredientele unui salt epidemic”, a explicat premierul.

Citește și : Arabia Saudită APROBĂ vaccinul Pfizer-BioNTech

Activităţile culturale vor trebui să mai aştepte încă trei săptămâni şi situaţia lor va fi reexaminată pe 7 ianuarie, a mai precizat Jean Castex.

Franţa a intrat în lockdown la sfârşitul lunii octombrie pentru a stăvili creşterea cazurilor de COVID-19. Preşedintele Emmanuel Macron a promis atunci o redeschidere a muzeelor, cinematografelor şi teatrelor începând cu 15 decembrie, dar cu condiţia ca media noilor cazuri de contaminare să scadă măcar până la circa 5.000 pe zi. Or, datele recente indică o medie de peste 11.000 de noi cazuri zilnice.

Citește și : Premierul demisionar al Libanului, INCULPAT pentru catastrofa din Beirut

Tags: covid-19CraciunfrantaJean CastexrestricțiiRevelion
Categorii: Diaspora