Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

Publicat:

Au început discuţii între compania franceză Naval Group şi autorităţile australiene privind posibile despăgubiri financiare după ruperea unui mega-contract de construcţie de submarine pentru Canberra, a anunţat marţi Ministerul francez al Armatelor, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Au avut loc discuţii între experţii Naval Group şi australieni” pe tema “compensaţiilor şi despăgubirilor”, a subliniat Ministerul Armatei într-o teleconferinţă cu jurnaliştii pe tema “crizei submarinelor”.


Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Regatul Unit, torpilând astfel un contract pentru construcţia de submarine australiene de către Franţa şi provocând furie la Paris, care nu a ştiut nimic despre decizie.

Grupul industrial francez a parcurs deja “mai multe etape contractuale”, cu un cost de 900 de milioane de euro, pe care Australia l-a achitat deja în mare parte, a precizat ministerul, subliniind că “Naval Group nu va pierde bani pentru munca deja realizată”.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

Ministerul francez al Armatelor a criticat din nou marţi “trădarea australiană”, insistând asupra faptului că “în niciun moment decizia australiană de a se reorienta spre submarine cu propulsie nucleară sau discuţiilor lor cu SUA nu au fost abordate” cu autorităţile franceze.

Drept dovadă, menţionează Parisul, “pe 15 septembrie ingineri şi militari australieni au validat evaluarea programului” francezilor într-un document oficial (intitulat “notificare privind sfârşitul evaluării funcţionale a programului”), “ceea ce înseamnă că Australia era mulţumită şi că se putea avansa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană Disidentul rus Mihail Hodorkovski a comentat pe X investigația realizată de o...

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost declarat „persona non grata” în...

Ayatollahul Ali Khamenei dă vina pe Occident pentru tensiunile din Orientul Mijlociu

Ayatollahul Ali Khamenei dă vina pe Occident pentru tensiunile din Orientul Mijlociu Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a învinovăţit miercuri Statele Unite şi ţările...

Secretarul general al ONU a fost declarat ”persona non grata” în Israel

Secretarul general al ONU a fost declarat ''persona non grata'' în Israel Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a luat miercuri o decizie fără precedent,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.