Franţa vrea să dezmembreze Generaţia Identitară

Publicat:

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, s-a declarat marţi “scandalizat” de operaţiunile anti-migranţi ale unui mic grup de extremă-dreapta, Generaţia Identitară (GI), activ în Alpi şi Pirinei, şi ia în considerare dizolvarea acestuia, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dacă se vor întruni toate condiţiile, nu voi ezita să propun dizolvarea sa”, a declarat ministrul, “scandalizat de activitatea de subminare a Republicii de către militanţii Generaţiei Identitate”, care au desfăşurat săptămâna trecută o operaţiune anti-migranţi între Luchon, sud-vestul Franţei, şi Spania.


Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Este pentru prima dată când Darmanin condamnă public acţiunile acestui mic grup şi evocă posibilitatea dizolvării sale. În ultimele săptămâni, Ministerul de Interne a obţinut dizolvarea unor asociaţii suspectate de legături cu islamismul (CCIF, BarakaCity, Colectivul Şeic Yassin).

Mai mulţi aleşi din sud-vestul ţării, printre care şi preşedinta socialistă a regiunii, Carole Delga, au cerut săptămâna trecută Ministerului de Interne dizolvarea acestui “mic grup de extremă-dreapta violent şi periculos” după un atac în Pirinei.

Marţea trecută, circa 30 de militanţi ai GI “în maşini inscripţionate cu ‘Defend Europe'” s-au instalat la Col du Portillon şi au folosit o dronă pentru a monitoriza frontiera.

Conform unui mesaj al GI postat pe reţelele de socializare, această campanie urmăreşte să lupte împotriva “riscului terorist şi migraţionist în Pirinei”.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Acest mic grup, care denunţă “invazia imigraţiei” şi atacă societatea multiculturală, s-a făcut remarcat de asemenea şi în Alpi, înmulţindu-şi demonstraţiile de ostilitate faţă de migranţi la frontiera franco-italiană. Ei au organizat în 2018 patrule pe timp de noapte şi un lanţ uman sub bannerul ‘Defend Europe’.

În decembrie, Generaţia Identitară şi trei dintre membrii din conducerea sa au fost achitaţi de Curtea de Apel din Grenoble pentru aceste operaţiuni, considerându-se că lanţul uman a fost o acţiune “de pură propagandă politică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.