O franţuzoaică vegană a fost condamnată la închisoare pentru ‘apologia terorismului’

Publicat:

O militantă pentru cauza animalelor, care a postat un mesaj injurios la adresa unui măcelar ucis în atentatele de vinerea trecută din sud-vestul Franţei, a fost condamnată joi la şapte luni de închisoare cu suspendare pentru “apologia terorismului”, au informat surse judiciare citate de AFP, potrivit agerpres.

Procuroarea din Saint-Gaudens, în apropiere de Toulouse (sud-vest), Cécile Deprade, a declarat pentru AFP că a cerut o pedeapsă de “şase până la opt luni de închisoare cu suspendare”, cu prilejul audierii din faţa tribunalului corecţional în cadrul unei proceduri de urgenţă.


Citeşte şi: Trump anunţă PLECAREA trupelor americane din Siria

“Păi ce, vă şochează că un asasin este ucis de un terorist? Eu nu, am zero compasiune pentru el, există totuşi o dreptate”, a postat militanta vegană pe Facebook, la trei zile după moartea, în localitatea Trebes, a măcelarului din supermarketul Super U, Christian Medves, una dintre cele patru victime ale jihadistului Radouane Lakdim. Mesajul a fost apoi şters.

În rechizitoriul său, magistrata a explicat că este dreptul pârâtei să aibă o filosofie de viaţă specială, dar a precizat că ea nu poate să uite că trăieşte într-un stat de drept cu reguli care li se aplică tuturor.

Cécile Deprade a insistat asupra noţiunii de apologie a terorismului, bazându-se pe circulara fostului ministru francez al justiţiei Christiane Taubira din ianuarie 2015, din care a citit în instanţă.

În această circulară, Christiane Taubira defineşte “apologia” printr-un “comentariu al unor acte de terorism care reflectă o judecată morală favorabilă”, a explicat procuroarea.

Citeşte şi: Rusia face al doilea test cu racheta sa ‘invizibilă’, spaima scutului american

Textul militantei vegane “este exact aşa”, a subliniat ea.

Mesajul a atras reacţii virulente în contextul în care vineri vor loc funeraliile celor patru victime ale atentatelor, care vor avea loc în localităţile Trebes şi Carcassonne.

Măcelarul şef de la Super U, de 50 de ani, căsătorit şi tată a două fete, a fost primul care a fost asasinat în supermarket când jihadistul care susţinea că este afiliat grupării Stat Islamic (SI) a pătruns în magazin pe 23 martie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.