X

Fratele unui terorist francez a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

O instanţă din Paris l-a condamnat joi la 20 de ani închisoare pe Abdelkader Merah, francez de origine algeriană în vârstă de 35 de ani, pentru asociere la un grup terorist, informează AFP, Reuters şi DPA, conform agerpres.

Fettah Malki, inculpat în acelaşi proces, a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Două treimi din pedepse vor trebui executate înainte de posibilitatea eliberării condiţionate, a stabilit instanţa. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile.

Merah nu a fost însă găsit vinovat de complicitate cu fratele său mai mic, Mohammed Merah, teroristul care a ucis şapte oameni la Toulouse şi Montauban în 2012. Malki este cel care a furnizat arma folosită la asasinarea a trei elevi şi a unui profesor de la o şcoală evreiască şi a trei militari francezi. La trei zile după atentate, teroristul a fost ucis de poliţişti, care i-au luat cu asalt locuinţa.

Atentatele jihadiste din 11-19 martie 2012, de la Toulouse, au fost primele de acest gen în Franţa după 1995, când s-a consemnat ultimul atac al Grupului Islamic Armat din Algeria. În ultimii cinci ani şi jumătate, noul val de atentate din Franţa s-a soldat cu peste 240 de morţi.

Tags: Abdelkader MerahFettah MalkifrantaMohammed MerahMontaubanteroristtoulouse
Categorii: Diaspora