
Fratele mai mare al soliștilor trupei Oasis, Liam și Noel Gallagher, a negat violul și o serie de alte acuzații vineri, în fața unui tribunal din Londra, potrivit AFP.
Paul Gallagher, în vârstă de 59 de ani, care locuiește în capitala britanică, a fost acuzat în iulie de infracțiuni care au legătură cu aceeași femeie și care ar fi avut loc între 2022 și 2024, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
De asemenea, el a negat comportamentul coercitiv și de control, trei capete de acuzare de agresiune sexuală, trei capete de acuzare de strangulare intenționată, două capete de acuzare de amenințare cu moartea și agresiune care a provocat vătămări corporale.
Judecătoarea cazului a ordonat ca Gallagher să rămână pe cauțiune condiționată, stabilind o dată provizorie a procesului pentru septembrie 2027.
„Îmi pare foarte rău că mai este atât de mult timp, dar avem o serie de cazuri care trebuie incluse pe listă”, a spus judecătoarea.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Gallagher nu a făcut niciodată parte din Oasis.
Frații săi mai mici se află în mijlocul unui turneu internațional de reuniune, cântând împreună pentru prima dată de la destrămarea trupei de britpop în 2009.
This post was last modified on 27/09/2025 12:59 12:59