Fraudă documentară, motiv de cercetare a patru persoane

Doi conaționali și un cetățean ucrainean, anunțați în căutare de către Poliția de Frontieră pentru fraudă documentară, au fost depistați și reținuți. Totodată, polițiștii de frontieră au identificat în flux un conațional care va fi documentat de asemenea pentru deținerea și folosirea actelor falsificate.

Într-un caz, la nivelul Direcției regionale VEST au fost lansate măsuri proactive în vederea contracarării migrației ilegale cu utilizarea documentelor false. Trei conaționali erau vizați în documentarea penală. Potrivit informațiilor operative, aceștia intenționau să părăsească teritoriul Republicii Moldova, motiv pentru care s-a acționat rapid. Ca urmare, în raionul Anenii Noi au fost localizați doi dintre moldovenii căutați, tineri cu vârste de 23 și 32 de ani. Al treilea complice în această schemă infracțională se află în căutare, iar toate eforturile sunt concentrate asupra identificării și localizării.

Și un cetățean al Ucrainei de 38 de ani a fost dat în urmărire de către Poliția de Frontieră în luna noiembrie 2023, după ce asupra sa au fost depistate acte false și acesta se eschiva de la organul de urmărire penală. Străinul a fost depistat la Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească țara. Conform procedurilor, ofițerii de investigații ai Direcției regionale VEST au preluat persoana, fiind reținută și plasată în izolator de detenție preventivă al IP Hîncești.

Citește și Ceban: Platforma petitii.chisinau.md a fost ținta unui atac cibernetic din Slovacia

Încheie șirul ilegalităților un cetățean al Republicii Moldova, identificat cu document falsificat astăzi, 26 ianuarie 2024, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. Tânărul de 21 de ani s-a prezentat la ieșirea din țară, cu ruta “Moldova-Germania”. În cadrul controlului de nivelul doi, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească, eliberată pe numele său cu indici de falsificare. La audieri, persoana a declarat că achitase 150 EUR pentru documentul falsificat.

În continuare cercetările se desfășoară sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii persoanelor la răspundere, conform prevederilor legii.

This post was last modified on 26/01/2024 21:56 21:56

Tags: conaţionalidocumentefrauda
Social