X

Friedrich Merz, ales lider al Uniunii Creştin-Democrate din Germania

Friedrich Merz a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, în cadrul unui scrutin intern al cărui rezultat va fi validat formal în ianuarie, informează mediafax.

Peste 66% dintre cei 400.000 de membri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta) au participat la scrutinul intern, organizat în contextul crizei cu care se confruntă formaţiunea fostului cancelar Angela Merkel.

Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Friedrich Merz, fost lider al grupului CDU din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, a primit 62,1% din voturile exprimate online sau prin poştă, a anunţat vineri Paul Ziemiak, secretarul general al partidului. Norbert Röttgen s-a clasat pe locul al doilea, cu 25,8% din voturi, iar Helge Braun pe locul al treilea, cu 12,1%, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Friedrich Merz a mulţumit pentru încrederea acordată şi a anunţat că va încerca să reprezinte “pe larg” interesele membrilor Uniunii Creştin-Democrate şi că “consolideze într-o anumită măsură” lista politicienilor din conducere.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Tags: Angela MerkelCDUFriedrich Merzgermania
Categorii: Diaspora