X

FRIG neobişnuit în Florida! Locuitorii sunt sfătuiţi să fie atenţi la… iguane!

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din Statele Unite a atenţionat populaţia din Florida cu privire la posibile căderi de… iguane, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece în statul american, relatează UPI, potrivit agerpres.

”Nu este ceva ce prognozăm de obicei, dar să nu fiţi surprinşi dacă vedeţi iguane care cad din copaci la noapte, când minimele vor coborî până la 30 şi 40” de grade Fahrenheit, respectiv minus 1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, se arată într-un mesaj publicat marţi pe Twitter de NWS.

Citeşte şi: Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei

Serviciul american de meteorologie a precizat că iguanele sunt animale cu sânge rece, care îşi încetinesc metabolismul sau devin inerte când temperaturile scad sub 4 grade Celsius.

Iguanele obişnuiesc să se adăpostească în copaci de unde pot să cadă în aceste condiţii de vreme rece. ”Ele pot să cadă din copaci, dar nu sunt moarte”, a subliniat NWS.

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

Astfel de condiţii meteorologice sunt neobişnuite în statul american, unde temperaturile din timpul iernii nu scad de obicei sub circa 18 grade Celsius, notează AFP.

Iguanele nu sunt originare din Florida, ele fiind aduse în această zonă de călători din America Centrală şi America de Sud, în anii ’60.

Tags: floridafrigiguaneServiciul Naţional de Meteorologie (NWS)SUA
Categorii: Știrile zilei