FSB cere arestarea a doi miniştri ai Ucrainei, acuzaţi că au încălcat integritatea teritorială a Federaţiei Ruse

Publicat:

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fost KGB) a cerut arestarea a doi miniştri ai Ucrainei, acuzaţi, potrivit media ruse, că au încălcat integritatea teritorială a Federaţiei Ruse, informează marţi AFP, care citează un tribunal din Moscova, potrivit agerpres.

“Anchetatorii FSB au cerut (…) să se ordone în contumacie arestarea ministrului reintegrării teritoriilor care nu se află sub controlul Ucrainei, Irina Vereşciuk, şi a ministrului-adjunct al afacerilor externe” Emine Djaparova, a anunţat tribunalul Lefortovo din Moscova.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Această cerere de arestare are în primul rând o dimensiune simbolică.

Tribunalul nu a dorit să precizeze motivul invocat de serviciile de securitate ruse, însă, potrivit agenţiei de presă TASS, cei doi miniştri sunt acuzaţi că au încălcat integritatea teritorială a Rusiei.

Moscova a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, apoi a revendicat, în septembrie 2022, anexarea altor patru regiuni ale Ucrainei pe care nu le controlează integral.

În pofida luptelor, responsabilii ucraineni se deplasează pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în cele patru regiuni pe care Moscova le revendică de la sfârşitul lui septembrie.

Irina Vereşciuk s-a deplasat recent la Herson, capitala regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei şi pe care forţele ucrainene au recucerit-o (capitala) în noiembrie, provocându-i o nouă înfrângere Rusiei.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Emine Djaparova este o tătăroaică din Crimeea şi promovează cu acest titlu, în calitate de numărul doi al diplomaţiei ucrainene, sfârşitul ocupaţiei ruse în peninsula ucraineană.

Comunitatea internaţională a respins într-o majoritate zdrobitoare revendicările ruse şi a denunţat ofensiva ei împotriva Ucrainei, până şi aliaţi ai Moscovei îndemnând la respectarea integrităţii teritoriale ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru summitul Comunității...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.