FUMUL incendiilor de vegetaţie din Australia continuă să înconjoare Pământul

Publicat:

Fumul degajat în urma incendiilor de vegetaţie care au făcut ravagii în Australia în a doua parte a anului 2019 şi începutul anului 2020 continuă să înconjoare globul terestru la aproape patru luni după ce s-a acumulat în atmosferă, potrivit oamenilor de ştiinţă, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Richard Querel, cercetător în cadrul Institutului naţional pentru cercetarea apelor şi atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA), a precizat joi, în cadrul unui comunicat, că detectarea unui nor de fum timp de peste 100 de zile este un fapt remarcabil.


Citeşte şi: Trump SUSPENDĂ eliberarea green card-urilor

Oameni de ştiinţă din diferite regiuni de pe glob au urmărit traiectoria norului de la formarea acestuia, în decembrie 2019, ca urmare a incendiilor de vegetaţie din Australia, care au devastat peste 12 milioane de hectare de teren.

Potrivit lui Richard Querel, este vorba despre unul dintre cei mai masivi nori de fum observaţi de sateliţi la o altitudine atât de mare în stratosferă.

“Incendiile au fost atât de puternice, încât au proiectat aerosoli de fum şi carbon în stratosferă, care s-au înălţat la circa 35 de kilometri deasupra Terrei”, a declarat el.

Cercetătorul a mai precizat că, în punctul său maxim, norul principal de fum a avut circa cinci kilometri în înălţime şi o lăţime de sute de kilometri.

Citeşte şi: Turcia a intrat în patru zile de carantină

Fumul a înconjurat globul până în acest moment ”de câteva ori”, urme ale norului fiind detectate în prezent deasupra Americii de Sud, a mai spus Richard Querel.

Incendiile de vegetaţie au determinat de asemenea o creştere a valorilor de monoxid de carbon înregistrate la începutul acestui an, care se vor transforma însă, potrivit expertului neozeelandez, în dioxid de carbon pe parcursul a câteva săptămâni şi nu vor avea un impact semnificativ asupra mediului.

“Un lucru important în legătură cu aceste valori de monoxid de carbon este că arată tocmai cât de ample au fost aceste incendii”, a mai spus cercetătorul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare...

Tentative de corupere la vamă

Tentative de corupere la vamă Polițiștii de Frontieră au denunțat două tentative de corupere în PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe și în PTF Tudora. Citește și: Nordul țării...

Căuta un killer dar a dat de un agent sub acoperire. Instanța a eliberat suspecta, iar procurorii vor contesta

Căuta un killer dar a dat de un agent sub acoperire. Instanța a eliberat suspecta, iar procurorii vor contesta O femeie ar fi comandat moartea...

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.