
În perioada 3–4 iulie 2025, la Chișinău, s-a desfășurat un atelier de instruire organizat prin instrumentul TAIEX, având ca temă prevenirea și combaterea fraudei în procesul de acordare a granturilor în sectorul agricol.
Evenimentul a reunit funcționari din Aparatul central al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), dar și din cele 10 subdiviziuni teritoriale ale instituției. Scopul instruirii a fost consolidarea capacităților profesionale ale angajaților în vederea aplicării unor mecanisme eficiente de prevenire a fraudei, înainte ca aceasta să se manifeste, potrivit agrobook.md.
Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți
În contextul noii politici agricole a Republicii Moldova, dezvoltarea unui sistem intern solid de control și monitorizare devine esențială pentru buna gestionare a fondurilor publice. Printre aspectele-cheie abordate s-au numărat: evaluarea rezonabilității costurilor, identificarea condițiilor artificiale, prevenirea dublei finanțări și gestionarea conflictelor de interese.
Atelierul a beneficiat de expertiza unor specialiști din Austria și Polonia, care au prezentat bune practici din cadrul agențiilor de plăți europene, sisteme informaționale avansate și metode concrete de control intern aplicate în Uniunea Europeană. Participanții au fost familiarizați cu modele de lucru ce pot fi adaptate și transpuse în cadrul AIPA pentru a îmbunătăți eficiența instituțională.
Un mesaj important transmis în cadrul evenimentului a fost necesitatea păstrării și consolidării memoriei instituționale a AIPA. Reprezentantul Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică (DG ENEST) a subliniat că, pe parcursul apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, întărirea capacităților administrative și instituționale ale agențiilor de plăți este un pilon fundamental pentru alinierea la cerințele comunitare.
Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură
Atelierul TAIEX a fost finanțat integral de Comisia Europeană, în cadrul eforturilor de sprijinire a procesului de integrare europeană și a implementării standardelor UE în administrația publică din Republica Moldova.
This post was last modified on 07/07/2025 17:42 17:42